„Lista, compusă pe baza relatărilor legate de persoanele dispărute, nu a fost comparată cu datele guvernamentale privind persoanele evacuate şi aflate în adăposturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (NEMA), Carl Smith, într-o conferinţă de presă.
Premierul a precizat că până în prezent au fost evacuate peste 5.500 de persoane de pe insula Noua Providenţă, adăugând că ‘transportatorilor comerciali li se va permite reluarea zborurilor spre Abaco începând de azi, într-o manieră limitată”.
Uraganul Dorian a fost cel mai mare uragan din ultimii ani, firmele de asigurare au de platit familiilor cu casele distruse in jur de 28 de miliarde de dolari, cautarea celor 2500 de oameni continua nu se stie daca inca sunt vii sau morti.