Alexandra Stan socata de mizeria din spitalele romanesti

Alexandra Stan

„Îmi iubesc țară și mă mândresc peste tot în lume cu faptul că sunt româncă, dar nu pot să înțeleg de ce noi între noi nu putem să ne respectăm și să ne oferim tot ce este mai bun!

Din septembrie m-am mutat în Los Angeles pentru o perioadă, dar pentru mine acasă înseamnă #România. Acum am venit în țară din cauză că tatăl meu se află în spital. Am fost să-l vizitez, să îi fiu alături și am rămas șocată de condițiile de la etajul 1, Secția Medicală 2, din cadrul Spitalului județean Constanța.

Doamna doctor care are grijă de tatăl meu este deosebită și corectă, însă asistentele nu au vrut nici măcar să stea de vorba cu mine când le-am atras atenția că trebuie schimbată branula. Că să nu mai spun că pentru schimbarea cearșafului trebuie să le dai bani.

Mizerie, dezinteres și lipsă de respect față de pacienți. Asta am întâlnit astăzi. Eu cred, totuși, că putem mai mult de atât”, scrie Digi24.ro

Cum spuneam cam peste tot spitalele de stat sunt de o mizerie de nedescris si o indiferenta totala a asistentelor fata de pacienti asta este pacat dar asta e viata in Romania, ii doar de supravetuit.

Partajează acest conținut:

Campeanu Mircea, este anul II la jurnalism si tot timpul este alaturi de noi cu cele mai fresh stiri ale momentului, ii place calatoriile dar cand are timp isi petrece alaturi de echipa Radio Oldies Romania, pentru ca suntem o echipa tanara si energica.

Publică comentariul


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.