Starul din Star Trek Patrick Stewart s-a casatorit

Patrick Stewart

Patrick Stewart şi Sunny Ozell, o cântăreaţă din New York, au o relaţie care a început în urmă cu cinci ani şi s-au logodit în martie 2013, potrivit Mediafax.Ceremonia a avut loc duminică. Informaţia a fost confirmată ulterior de Patrick Stewart prin intermediul unei fotografii a cuplului, postate pe contul său de Twitter.

Fotografia, în care tinerii căsătoriţi pozează într-o piscină umplută cu mingi colorate, este însoţită de următorul mesaj: „Yes, married” („Da, ne-am căsătorit”). Ceremonia a fost oficiată de bunul prieten al actorului Patrick Stewart, actorul Ian McKellen, care a obţinut de curând certificatul care atestă faptul că are dreptul să oficieze astfel de evenimente.

Patrick Stewart şi Sunny Ozell s-au cunoscut în 2008, la Brooklyn Academy of Music, în timp ce actorul juca pe Broadway în piesa „Macbeth”. Patrick a fost căsătorit între anii 1966 şi 1990 cu Sheila Falconer , cu care are doi copii – Daniel şi Sophia. Actorul a fost căsătorit apoi cu producătoarea serialului „Start Trek: The Next Generation”, Wendy Neuss, din 2000 până în 2003, scrie ROMANIATV.net

Partajează acest conținut:

Faur Eliza, este senior Editor, nascuta in Romania, locuieste in SUA, dar iubitoare de muzica veche si buna, ne da o mana de ajutor tot timpul cand este nevoie, a absolvit facultatea de jurnalism la Bucuresti, in momentul de fata este alaturi de Radio Oldies Romania si ne aduce cele mai bune stiri ale momentului.

Publică comentariul


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.