Rugăciunea Este starea sufletească a celui care îl iubește mult pe Dumnezeu
Rugăciunea este starea celui ce-și simte păcătoșenia, greșelile, și cere milă de la Dumnezeu. Este starea sufletească a celui care Îl iubește mult pe Dumnezeu și vrea să-L poarte în minte, așa cum poartă cineva în minte pe iubita lui, așa cum mama își poartă în minte copiii.În rugăciunea ta zi aşa: „Doamne Iisuse Hristoase! Ajută-mi, nu mă lăsa pe mine cel rătăcit să petrec în păcatul meu; nu-mi îngădui să-mi urmez voia mea, nu îngădui să fiu pierdut de păcatele mele; ci milostiveşte-Te spre zidirea Ta. Eu sunt neputincios, nu mă trece cu vederea! Către Tine am scăpat: nu mă părăsi; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Înaintea Ta sunt toţi cei ce mă necăjesc pe mine şi nu am altă scăpare, Domnul meu, afară de Tine. Doamne, mântuieşte-mă după mare mila Ta. Să se ruşineze şi să se înfrunteze cei ce se scoală asupra mea, cei ce caută sufletul meu ca să-l ia pe el (Ps. 39, 19)- Doamne, Ţie toate îţi sunt cu putinţă şi prin Tine slăvim pe Dumnezeu-Tatăl şi pe Dumnezeu-Duhul Sfânt în veci
Partajează acest conținut:



Publică comentariul