Oamenii care le dau pe toate lui Dumnezeu
Oamenii care le dau pe toate lui Dumnezeu şi se dăruiesc chiar şi pe ei înşişi, se adăpostesc sub cupola cea mare a lui Dumnezeu şi sunt apăraţi de Pronia Sa dumnezeiască. Atunci devin fii ai lui Dumnezeu şi pot ajuta mai mult lumea cea nefericită prin rugăciunile lor. Iar prin iluminarea pe care o primesc de la Dumnezeu, îi pot povăţui corect pe oameni, ca să se apropie de Dumnezeu, să-şi afle mântuirea, fericirea şi pacea sufletului lor, căci numai aproape de Dumnezeu sufletul îşi află odihnă.
(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 174-175)
Partajează acest conținut:



Publică comentariul