Acasă Stiri Biblioteca Publică Chirca din raionul Anenii Noi a lansat Campania de promovare...

Biblioteca Publică Chirca din raionul Anenii Noi a lansat Campania de promovare a cărții și lecturii „BookTop” la 1 septembrie 2021

0

Campania de promovare a cărții/lecturii ,,BookTop” Biblioteca Publică Chirca din raionul Anenii Noi  a lansat Campania de promovare a cărții și lecturii „BookTop” la 1 septembrie 2021. Ea se va desfășura până la 15 octombrie 2021. În fiecare an Biblioteca Națională din Republica Moldova face un sondaj de cercetare a celor mai citite 10 cărți, editate cu un an în urmă. În Topul celor mai citite 10 cărți, editate în anul 2019 au fost clasate operele literare: „Umbre de trandafir” de Dumitru Rău; „Ieșirea din uitare” de Ion Anton; „Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru și alte 7 cărți. Pentru că biblioteca din Chirca deține 4 exemplare de carte „Străina de la Hollywood” de Aurelian Silvestru, a lansat 3 concursuri pe baza acestei cărți. „Străina de la Hollywood” este un roman scris de scriitorul Aurelian Silvestru. Aurelian Silvestru este născut la 1 octombrie1949 în satul Cuşelăuca, raionul Floreşti. Prin cărţile sale dumnealui ne învaţă să iertăm, să fim mai buni, să avem o atitudine corectă faţă de cei din jur, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu… Cartea pe care o recomandă bibliotecara este „Străina de la Hollywood”. Este un roman interesant despre şi pentru adolescenți. E scris la persoana întâia, ceea ce îl face pe cititor să treacă prin toate sentimentele şi emoțiile personajelor descrise de autor. Este o intercalare frumoasă între dragoste şi filozofie, singurătate şi amintiri, despărțire şi întâlnire, dezamăgire şi speranță… Nu este o lectură oarecare a acestei cărți. În timpul lecturii, te opreşti, meditezi, îți pui întrebări şi răspunzi la ele. Cartea e recomandată tuturor utilizatorilor să o citească! Au fost lansate trei concursuri pe baza cărții „Străina de la Hollywood”. La aceste concursuri pot participa toți doritorii de la 13 ani în sus din com. Chirca: 1. Concursul de eseuri (2-3 pagini tehnoredactate pe foaie A4); 2. Concursul de fotografii (imagine foto cu participantul cu cartea într-o ipostază de citire, de lectură sau de răsfoire); 3. Concursul de postere (titlul cărții, numele/prenumele autorului, fragmentul îndrăgit, numele și prenumele participantului, vârsta și o fotografie cu cartea). Lucrările se primesc în mesaj privat pe Messenger: BP Chirca Negru Marina, E-mail: bibliochirca@gmail.com, Viber: 068468895 până la 15 octombrie 2021! Toți participanții vor fi premiați! Sunt motivați și stimulați membrii comunității să participe activ la Campania de promovare a cărții/lecturii „BookTop”!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version