Viktor Orban a fost prezent la Bruxelles pentru reuniunea şefilor de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, organizată de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
„Am cheltuit peste un miliard de euro pentru protecţia frontierelor. Nu ne protejăm doar pe noi înşine, ci întreaga Europă. Cel puţin jumătate din această sumă trebuie rambursată. Voi aduce asta în discuţie. Să trecem la treabă! Uniunea Europeană aparţine cetăţenilor europeni”, a transmis Orban prin intermediul contului de Facebook.
Referindu-se la criza migraţiei, premierul Ungariei a subliniat că este timpul unor discuţii cuprinzătoare privind fondurile alocate controalelor de la frontiere.
La finele întrunirii de la Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: „Astăzi am discutat despre priorităţile politice ale UE pe care vrem să le implementăm în bugetul multianual post-2020. Negocierile bugetare sunt întotdeauna dificile, scrie RomaniaTV.net
Victor Orban inca de la inceput nu a fost de acord cu imigrantii el a facut garduri aproape peste toata frontiera, daca stam si ne gandim bine el a si decis sa se inchia birourile FMI din Ungaria si bine a facut de ce sa fii dator vandut uniunii europene, la noi ii in Romania ii invers primim tot primim de la uniune dar nu se vede niciunde dupa aia cand uniunea va cere ceva inapoi noi le vom da parca vad tot aurul din tara asta.